TIMP LIBER | Sport în apartament. Cum te poți menține în formă pe timp de iarnă

Redactor:
Bitescu Wili
TIMP LIBER | Sport în apartament. Cum te poți menține în formă pe timp de iarnă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Odată cu apariția iernii zilele sunt din ce în ce mai scurte și mai friguroase, iar unele activități ce țin de starea vremii nu mai pot fi practicate. Nevoile organismului însă nu se schimbă, iar cei obișnuiți să facă sport în aer liber se pot reorienta. O variantă este mersul la sală, dar există și opțiunea de a face sport în casă. Dacă îți faci propria sală de antrenament acasă ai avantajul că poți face sport oricând dorești și totodată economisești și timp.

În magazinele de specialitate există numeroase aparate de diferite dimensiuni care, teoretic, încap în orice cameră dintr-un apartament obișnuit. În momentul în care cumperi un astfel de echipament trebuie să ții cont de mai mulți factori. Trebuie să știi exact ce îți dorești pentru că pe piață există extrem de multe aparate, unele dintre acestea fiind greu de utilizat. Un alt factor de luat în seamă la achiziție este dimensiunea și dotarea aparatului. În stabilirea deciziei de cumpărare are un rol important și prețul. Este important de știut că un echipament scump nu oferă obligatoriu o condiție fizică mai bună.

Echipamentele pentru acasă sunt de mai multe tipuri.

1. Aparate cardio

În magazinele de specialitate există o gamă variată de aparate benefice pentru activitatea cardiacă ce ajută la eliminarea kilogramelor în plus și tonifică musculatura. Cele mai populare aparate din cadrul acestei categorii sunt:

– bicicleta staționară. Este unul dintre cele mai populare aparate. Are avantajul de a fi accesibilă ca preț, ocupă puțin spațiu și este ușor de folosit. Este o soluție simplă de a face sport și de a menține condiția fizică. Pentru rezultate, este recomandat ca exercițiile să dureze minim 30 de minute zilnic. Dezavantajul acestui aparat este că nu implică toate grupele de mușhi.

  • În magazine există biciclete ce pleacă de la 300 lei și ajung, în cazul unor modele profesionale, la 30.000 lei.

– banda de alergat. Este foarte eficientă în arderea grăsimilor. Este recomandată persoanelor care nu pot face exerciții fizice intense, putând fi folosită chiar și de femeile însărcinate. Banda de alergat are dezavantajul că este foarte scumpă. Este un echipament voluminos, care necesită mult spațiu. Avantajele benzii de alergat sunt eficiența în arderea caloriilor și posibilitatea de a monitoriza activitatea.

  • Prețurile pentru o bandă de alergat simplă, fără afișaj, încep de la 500 lei. Un echipament cu dotări minime costă între 1.500-2.000 lei, iar o bandă profesională ajunge la 12.500 lei.

– steperul. Acest tip de aparat imită foarte bine mersul pe o scară. Exercițiile sunt benefice pentru organism și te obligă la o menținere corectă a poziției corpului. Are avantajul de a nu ocupa spațiu, iar exercițiile efectuate ajută la tonifierea mușchilor fesieri și ai picioarelor. Este recomandat persoanelor cu greutate care vor să slăbească. Ideal este ca exercițiul la steper să dureze între 30 și 60 de minute. Pentru a obține performanțe sunt recomandate steperele cu programe speciale, care au grade de dificultate diferite. Este recomandat persoanelor care vor să slăbească, dar exercițiile trebuie să fie însoțite și de o dietă.

  • Prețul unui steper simplu, cu o greutate maximă de 100 kg, ajunge la 150 lei. Un steper utilat cu computer ajunge să coste 2.000 lei.

2. Aparate pentru întărirea musculaturii

În cadrul acestei categorii de aparate, cele mai populare aparate sunt greutățile, ganterele și banca pentru ridicarea de greutăți. Aceste aparate sunt folosite pentru întărirea diferitelor categorii de mușchi și ajută la slăbire. Avantajul mare al acestor aparate este faptul că ocupă foarte puțin spațiu și pot fi folosite oriunde, fiind foarte ușor de deplasat.

Este indicat să te asiguri că folosești greutățile potrivite. Este bine să lucrezi cu greutăți solicitante, dar care nu te scot din formă în timpul antrenamentelor. Pe măsură ce te obișnuiești, poți mări greutatea ganterelor. Pentru a  slabi, variază exercițiile, în așa fel încât să antrenezi mai multe grupe de mușchi într-o singură ședință.

3. Aparate pentru echilibru

În cadrul acestei categorii intră mâinile, placa pentru balans sau discul de spumă. Sunt foarte ieftine și foarte ușor de folosit.

Dacă nu deții un aparat cu care să faci sport, poți face câteva exerciții fizice care te ajută să te menții în formă. Iată câteva dintre acestea:

1. Săriturile
Stai în picioare, având brațele și picioarele lipite. Începi să sari, depărtându-ți picioarele și ridicând în același timp și mâinile deasupra capului.

2. Flotările
Folosite corect, flotările pot fi un exercițiu excelent pentru dezvoltarea forței sau a masei musculare.

3. Genoflexiunile
Aceste exerciții au capacitatea de a ajuta la creșterea mușchilor. O genuflexiune este un exercițiu de aplecare a corpului ce are drept scop îmbunătățirea forței. Pe durata unei execuții se antrenează mușchii picioarelor, cei ai mâinilor, ai spatelui, posteriorul, dar și mușchii abdominali.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×